Bagajul între viață și refugiu

De când există lumea, oamenii călătoresc în toate direcţiile. Unii se duc dintr-o parte în alta a ţării, dintr-o ţară în alta sau de pe un continent pe altul, împinşi fiind de dorinţa de a vedea ce este mai departe de orizont, unde ar putea trăi mai bine, mai ieftin şi mai uşor sau din plăcerea de a vizita alte locuri. Alţii însă sunt nevoiţi să călătorească pentru a se feri din calea pericolelor şi a necazurilor care îi pândesc, fie ele calamităţi naturale sau stârnite chiar de oameni, războaie, revoluţii, persecuţii politice, religioase sau etnice, epidemii care le-ar pune în pericol sănătatea, libertatea sau chiar viaţa.  

Atunci când cineva se pregăteşte de plecare spre o destinaţie mai apropiată sau mai depărtată, în vacanţă sau interes de serviciu, obligat de împrejurări sau din plăcere, pentru o perioadă de timp mai scurtă, mai lungă sau pentru totdeauna, un lucru foarte important pentru călător este bagajul său. În funcţie de destinaţie, mijlocul de transport, durata călătoriei, anotimp sau zona climatică, bagajul trebuie făcut în aşa fel încât să fie cât mai de folos călătorului - mai uşor, mai ieftin de transportat şi în siguranţă.

Există bagaje special făcute pentru a putea fi transportate cu avionul, maşina, vaporul sau bicicleta, dar şi pentru a fi cărate pe spinarea cămilei sau chiar a omului. Bagajele pot fi confecţionate din lemn, piele, nuiele, rafie sau alte vegetale, dar şi din materiale plastice, sintetice sau textile, având volume și greutăți diferite, cu două sau mai multe rotile, mânere fixe sau extensibile, încuiate cu lacăt, cifru, fermoar sau pur și simplu legate cu sfoară.

În forfota fără sfârşit din aeroporturi, pasagerii şi bagajele lor sunt cei cărora li se acordă cea mai mare atenţie şi importanţă. Bagajele pasagerilor sunt procesate conform unor proceduri stricte şi complicate, foarte apropiate de cele urmate pentru pasageri, posesorii acestor bagaje. Ele sunt vămuite, cântărite, măsurate, înregistrate, etichetate, verificate şi transportate spre avioane în cea mai mare siguranţă, trecute prin fața camerelor de filmat, cea a filtrelor cu raze x şi încărcate într-o anumită ordine în containere. O întreagă armată de angajaţi nevăzuţi se ocupă de bagajele pasagerilor, în zone de strictă securitate ale aeroporturilor. Ei sunt aceia care preiau bagajele etichetate şi le îmbarcă în avioane folosind instalaţii automate de verificare a conţinutului, sortare, încărcare şi descărcare. Codurile de bară ale etichetelor ataşate bagajelor conţin toate informaţiile necesare pentru ca acestea să ajungă la destinaţie odată cu pasagerii cărora le aparţin. În cele din urmă, bagajele ajung în cala avioanelor cu care călătoresc şi proprietarii lor. 

În aeroport, printre pasageri, pot fi observate frecvent persoane care transportă animale de companie în cuşti speciale care sunt îmbarcate ca bagaje speciale. Alţi pasageri au bagaje pentru transport valori sau bagaje de lux cu sistem de armă şi GPS, uneori legate de încheietura mâinii cu cătuşe, bagaje decorate cu piese sclipitoare de cristal, unele confecţionate din materiale foarte scumpe, multicolore, menite să confirme, cel puţin în aparenţă, statutul posesorului lor.

Refugiaţii nu au astfel de bagaje. Ei au, în general, cele mai comune, mai simple şi mai ieftine bagaje şi asta atunci când au norocul să aibă bagaje. Mulţi dintre ei nu au mai putut salva nimic din tot ce au avut înainte de plecarea de acasă. În cele mai multe cazuri, refugiații au bagaje identice distribuite de către organizaţiile umanitare care i-au ajutat oferindu-le geamantane şi genţi obţinute din donaţii, folosite de alţii înainte sau chiar găsite. Pentru a le deosebi între ele, refugiaţii leagă de mânere bagajelor panglici în diferite combinaţii de culori şi le lipesc benzi adezive pe care îşi scriu numele şi adresa de destinaţie.

Astfel de bagaje pot fi văzute câteodată în aeroporturile Otopeni şi Timisoara, însoțind grupuri de refugiați care vin la Centrul de Tranzit în Regim de Urgență (ETC) Timișoara. Poţi vedea, cu puţină imaginație, traseul pe care au venit, de exemplu, refugiaţii din Africa, aceia care au fugit din cauza războaielor fără sfârşit, a persecuţiilor etnice şi religioase și care au fost la un pas de a pierde tot ce aveau, inclusiv viaţa. Unii au fugit din R.D.Congo spre Burundi, ţară vecină, unde credeau că se pot ascunde până se vor putea întoarce la casele lor sau unde pot începe o viaţa nouă. Au petrecut zile şi nopţi întregi prin junglă sau savană rătăcind în grupuri mute de spaimă, traversând râuri pe plute rudimentare confecţionate pe loc din lemne găsite pe mal sau trecând direct prin apă, ducându-şi bagajele în spate sau plutind pe apă odată cu ele. Tot timpul se uitau îngroziţi înapoi pentru a se asigura că nu-i urmăreşte nimeni şi tresăreau la fiecare zgomot pe care îl auzeau în urma lor. Câteodată se auzeau împuşcături şi ei se uitau în jurul lor, din mers, să vadă câţi dintre ei mai sunt în viaţă şi își continuau fuga lăsând în urmă cele câteva bagaje care îi încetineau, dar având grijă să le ascundă de eventualii urmăritori. 

La câteva luni după ce au ajuns în Burundi, persecuţiile au început şi acolo, odată cu mişcările sociale cu iz politic din capitala Bujumbura. Având  statutul de refugiat au plecat, sub egida UNHCR şi OIM, spre ETC Timișoara unde au ajuns cu puţinele lucruri pe care le-au mai putut salva din Congo. Şi-au pus aceste lucruri în câteva bagaje mici şi ieftine care au ajuns la Timisoara murdare, rupte şi decolorate, reparate din mers cu sfoară sau sârmă, pe care se putea citi povestea pribegiei refugiaţilor. După codul şi culoarea etichetelor de bagaj, vameşii din aeroportul Timişoara au observat că refugiaţi, veneau din afara EU şi au vrut sa vada conţinutul bagajelor lor pentru a descoperi eventualele mărfuri care se taxează la intrarea în Uniune. Căutând lucruri de valoare, bijuterii, băuturi alcoolice scumpe, ţigări în cantităţi mari sau obiecte electronice, vameşii au găsit lucruri sărăcăcioase uneori murdare şi care nu valorau aproape nimic.

Totuși, în cele mai multe cazuri, refugiaţii nu au bagaje, au, în cel mai bun caz, o sacoşă din rafie în care se găsesc câteva alimente şi lucruri de strictă necesitate pe timpul călătoriei, primită de la OIM sau UNHCR. Dacă cineva ar trebui să se mute cu familia de la Bucureşti la Cluj, de exemplu, pentru tot restul vieţii, nefiind constrâns de niciun pericol, ce ar putea să ducă într-un bagaj sau mai multe şi la ce ar putea să renunţe cu uşurinţă în aşa fel încât să poată transporta bagajele cu avionul? Să ia cărţile sau jucăriile copiilor? Să ia hainele sau obiectele decorative? Să ia alimente, albumele cu fotografii de familie sau cutiile cu amintiri din concedii şi vacanţele copiilor? O decizie greu de luat...

Refugiaţii iau ce se mai poate lua după lungi tragedii în care au pierdut totul, inclusiv părinţi, copii, fraţi sau surori. Le-a mai rămas viaţa şi speranţa că într-o zi vor avea locul lor într-o ţară sigură. Când pleacă spre o ţară de relocare, cu speranța unui nou început, refugiaţii au, în sfârşit, bagajul lor. Este ieftin, comun, potrivit ca mărime, fără cifru şi GPS, câteodată cu rotile, confecţionat din material textil sintetic, identic cu al celorlalţi refugiati şi conţine îmbrăcăminte şi lucruri simple şi ieftine, de primă necesitate. Bagajul are şi o etichetă cu sigla OIM. Acest lucru înseamnă că el aparţine unui migrant asistat de OIM, fapt care îi asigură o procesare mai rapidă în tranzit şi la sosire şi care ajută lucrătorii din acest departament al aeroporturilor să identifice mai uşor şi mai repede bagajele grupurilor de migranți asistaţi de OIM. De asemenea, OIM oferă migranţilor asistaţi o cantitate mai mare sau chiar dublă de bagaje de cală datorită acordurilor pe care le are cu companiile aeriene, cantitatea de bagaj fiind unul dintre cele mai negociate subiecte înaintea semnării acestor acorduri de cooperare.

Atunci când îmi fac bagajele pentru a pleca undeva, mă gândesc câteva clipe la bagajele refugiaţilor şi acest lucru mă ajută de multe ori sa-mi dau seama ce nu este folositor sau necesar în bagajul pe care tocmai l-am închis, mărturisește Mihai Clondir, Senior Operations Officer OIM România.